ANUNȚ

ANUNȚ

 

Direcția Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Sibiu, în conformitate cu prevederile  O.U.G.  nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, organizează examen de promovare în grad profesional imediat superior celui deținut, pentru următoarele funcții publice de execuție:

►consilier, clasa I, grad profesional asistent, în cadrul Compartimentului Control Oficial Alimente de Origine Animală din cadrul Serviciului Control Oficial Siguranța Alimentelor, în consilier, clasa I, grad profesional principal

 

Examenul de promovare în grad profesional constă în 3 probe succesive, după cum urmează:

  1. a) selecţia dosarelor de înscriere, în cadrul căreia comisia de concurs are obligaţia de a selecta dosarele de concurs pe baza îndeplinirii condiţiilor de participare la concurs – în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data expirării termenului de depunere;
  2. b) proba scrisă, care constă în redactarea unei lucrări şi/sau în rezolvarea unor teste-grilă – în data de 30.10.2024, ora 10, la sediul DSVSA Sibiu, din Sibiu, str. Calea Șurii Mari, nr. 21
  3. c) interviul, în cadrul căruia se testează abilităţile, aptitudinile şi motivaţia candidaţilor – în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data susținerii probei scrise

 

După afişarea rezultatelor obţinute, la fiecare dintre probe, candidaţii nemulţumiţi pot face contestaţie în termen de cel mult 24 de ore de la data și ora afişării rezultatului, sub sancţiunea decăderii din acest drept.

Potrivit  art. 479 din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția cerinței de la lit. b):

Condiţii pentru concursul sau examenul de promovare în grad profesional:

(1) Pentru a participa la concursul sau examenul de promovare în grad profesional, funcţionarul public trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:

  1. a) să aibă cel puţin 3 ani vechime în gradul profesional al funcţiei publice din care promovează;
  2. c) să fi obţinut cel puţin calificativul „bine” la evaluarea performanţelor individuale în ultimii 2 ani de activitate;
  3. d) să nu aibă o sancţiune disciplinară neradiată în condiţiile prezentului cod.”

 

Dosarul de concurs se depune de către candidaţi în termen de 20 de zile de la data afişării anunţului (27.09.2024 -16.10.2024) privind organizarea examenului de promovare, la sediul Direcției Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Sibiu, str. Calea Șurii Mari, nr.21 şi conţine în mod obligatoriu:

– copie de pe carnetul de muncă sau adeverinţa eliberată de compartimentul de resurse umane în vederea atestării vechimii în gradul profesional din care se promovează;

– copii de pe rapoartele de evaluare a performanţelor profesionale individuale din ultimii 2 ani de activitate;

– adeverinţa eliberată de compartimentul de resurse umane în vederea atestării situaţiei disciplinare a funcţionarului public, în care se menţionează expres dacă acestuia i-a fost aplicată o sancţiune disciplinară, care să nu fi fost radiată;

– formularul de înscriere prevăzut la art. 137 lit. b) din anexa 10 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare

 

Bibliografie:

  1. Constituţia României, republicată;
  2. Titlul I şi II ale părţii a VI-a din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările şi completările ulterioare;
  3. Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  4. Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  5. Regulamentul CE 852/2004 privind igiena produselor alimentare;
  6. Regulamentul CE 853/2004 – regulament de stabiire a unor norme specific de igienă care se aplică alimentelor de origine animală;
  7. Ordinul 10/2008 – privind aprobarea Normei sanitare veterinare care stabileşte procedura pentru marcarea şi certificarea sanitară veterinară a cărnii proaspete şi marcarea produselor de origine animală destinate consumului uman, cu modificările și completările ulterioare;
  8. Regulamentul (UE) 2017/625 al Parlamentului European şi al Consiliului din 15 martie 2017 privind controalele oficiale și alte activități oficiale efectuate pentru a asigura aplicarea legislației privind alimentele și furajele, a normelor privind sănătatea și bunăstarea animalelor, sănătatea plantelor și produsele de protecție a plantelor;

Tematică
1. Constituţia României, republicată –  Titlul I – Principii generale;

  1. Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare – Partea a VI-a Statutul funcţionarilor publici, prevederi aplicabile personalului contractual din administraţia publică şi evidenţa personalului plătit din fonduri publice – Titlul I – Dispoziţii generale şi Titlul II – Statutul funcţionarilor publici;
  2. Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare – Cap.I – Principii şi definiţii şi Cap. II – Dispoziţii speciale;
  3. Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, republicată, cu modificările şi completările ulterioare – Cap.I – Dispoziţii generale, Cap. II Egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi în domeniul muncii şi Cap. IV Egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi în ceea ce priveşte participarea la luarea deciziei;
  4. Regulamentul CE 852/2004 privind igiena produselor alimentare – integral;
  5. Regulamentul CE 853/2004 – regulament de stabiire a unor norme specific de igienă care se aplică alimentelor de origine animală – integral;
  6. Ordinul 10/2008 – privind aprobarea Normei sanitare veterinare care stabileşte procedura pentru marcarea şi certificarea sanitară veterinară a cărnii proaspete şi marcarea produselor de origine animală destinate consumului uman, cu modificările și completările ulterioare – integral;
  7. Regulamentul (UE) 2017/625 al Parlamentului European şi al Consiliului din 15 martie 2017 privind controalele oficiale și alte activități oficiale efectuate pentru a asigura aplicarea legislației privind alimentele și furajele, a normelor privind sănătatea și bunăstarea animalelor, sănătatea plantelor și produsele de protecție a plantelor– integral;

 

Atribuții pentru funcția publică de consilier, clasa I, grad profesional principal, din cadrul Compartimentului control oficial alimente de origine animală din cadrul Serviciului Control Oficial Siguranța Alimentelor:

  1. răspunde de elaborarea şi transmiterea, spre avizare, directorului executiv, a proiectului de Plan cifric anual, în conformitate cu prevederile Programului de supraveghere şi control în domeniul siguranţei alimentelor în vigoare;
  2. controlează respectarea normelor privind siguranţa alimentelor în toate unităţile care produc, prelucrează, procesează, depozitează, transportă, distribuie, valorifică şi comercializează alimente de origine animală şi răspunde de aplicarea măsurilor corective care se impun;
  3. răspunde de aplicarea măsurilor de supraveghere şi profilaxie a zoonozelor, precum şi soluţionarea notificărilor de alertă S.R.A.A.F în cazul unităţilor din domeniul alimentar care produc, procesează, depozitează, transportă distribuie şi/sau comercializează produse de origine animală;
  4. efectuează expertiza produselor de origine animală în unităţile care produc, procesează, depozitează, comercializează, transportă şi/sau distribuie produse de origine animală, inclusiv prin prelevare de probe în vederea examenului de laborator al produselor de origine animală;
  5. monitorizează şi controlează modul în care se respectă prevederile legale referitoare la subprodusele animale ce nu sunt destinate consumului uman, pe domeniul specific de activitate;
  6. întocmeşte situaţiile specifice privind gestionarea SNCU pe domeniul specific de activitate şi le transmite Serviciul/Compartimentul Catagrafie, Autorizare, Inregistrare şi Import-Export;
  7. controlează respectarea legislaţiei sanitar-veterinare în vigoare, cu privire la ecarisarea teritoriului, la igienizarea incintelor, la colectarea, transportul, manipularea, depozitarea, utilizarea şi eliminarea SNCU, inclusiv în ceea ce priveşte funcţionarea unităţilor implicate în neutralizarea SNCU din cadrul unităţilor de abatorizare/procesare pe teritoriul de competenţă al D.S.V.S.A.;
  8. efectuează controalele oficiale prin metode şi tehnici adecvate, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare, precum şi cu procedurile şi ghidurile aprobate de A.N.S.V.S.A.;
  9. răspunde de realizarea în teritoriu a acţiunilor din Planul cifric anual;
  10. asigură realizarea şi monitorizarea acţiunilor specifice din Planul Naţional de Control Reziduuri şi Planul de monitorizare şi control al contaminanţilor;
  11. supraveghează şi monitorizează, în condiţiile legii, activitatea personalului contractual care realizează controlul oficial în unităţile de producere, procesare, depozitare, transport, valorificare şi comercializare a produselor alimentare de origine animală, precum şi activitatea unităţilor respective;
  12. verifică conformitatea datelor din facturi şi alte documente justificative, referitoare la taxe şi tarife aferente serviciului de control oficial din unităţi autorizate în domeniul siguranţei alimentelor;
  13. controlează implementarea procedurilor privind buna practică de igienă şi aplicarea principiilor HACCP de către operatorii economici, pe domeniile specifice de activitate;
  14. dispune măsurile legale de sancţionare contravenţională pentru încălcările legislaţiei sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor constatate în urma controalelor
  15. aplică măsuri de reţinere oficială/sechestru sau confiscare şi dispune retragerea şi/sau neutralizare alimentelor de origine animală, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
  16. dispune remedierea deficienţelor constatate în urma controalelor realizate, inclusiv reexpedierea produselor neconforme;
  17. realizează evaluarea unităţilor autorizate/înregistrate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, în vederea încadrării în grupa de risc, în baza procedurilor transmise de către A.N.S.V.S.A.;
  18. monitorizează şi raportează conducerii D.S.V.S.A. rezultatul acţiunilor de control în domeniul său specific de activitate, pe teritoriul de competenţă al D.S.V.S.A.;
  19. realizează acţiuni de control în vederea identificării fraudelor alimentare şi altor activităţi ilicite ce aduc atingere intereselor publice şi private în domeniul alimentar;
  20. participă, în urma solicitărilor, la analiza proiectelor depuse în ceea ce priveşte aspectele legate de proiectarea, amplasarea şi construirea unităţilor care vor fi autorizate sanitar-veterinar, sub aspectul siguranţei alimentare, inclusiv a celor care intenţionează să acceseze fonduri naţionale şi europene;
  21. realizează misiuni de audit, potrivit competenţelor şi procedurilor stabilite de A.N.S.V.S.A., în unităţile de profil supuse controlului sanitar–veterinar şi pentru siguranţa alimentelor;
  22. difuzează, pe diferite căi mediatice, ghiduri şi materiale informative, cu aprobarea conducerii D.S.V.S.A., pentru conştientizarea şi sensibilizarea opiniei publice în ceea ce priveşte domeniile de interes sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor;
  23. înregistrează, prelucrează şi interpretează datele tehnice colectate din cadrul unităţilor de industrie alimentară, privind rezultatele examenelor de laborator pentru depistarea encefalopatiilor spongiforme transmisibile (EST) şi întocmeşte situaţiile periodice oficiale pe care le înaintează la A.N.S.V.S.A;
  24. realizează controale specifice şi asigură completarea şi transmiterea documentaţiei către Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, cu privire la modul de respectare de către agricultori a SMR referitoare la domeniile specifice de competenţă;
  25. verifică conformitatea depozitelor de destinaţie la importurile de alimente de origine animală, prevăzute în Documentul de intrare şi datele existente legate de înregistrarea unităţilor;
  26. efectuează controale oficiale la destinație, în cazul comerțului intracomunitar/importului de alimente de origine animală și SNCU, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, în cazul notificării de către Compartimentul TRACES şi Gestiunea Activităţii de Import – Export;
  27. organizează sesiuni de instruire/informare cu privire la legislaţia aferentă şi metodologia de aplicare privind activităţile specifice;
  28. răspunde la solicitările altor structuri din cadrul instituţiei sau ale A.N.S.V.S.A., precum şi ale persoanelor fizice şi juridice, privind domeniile de competenţă, conform legislaţiei în vigoare;
  29. soluţionează petiţiile primite în responsabilitatea sa şi comunică răspunsurile către Serviciul/Compartimentul Catagrafie, Autorizare, Inregistrare şi Import-Export, având în vedere respectarea termenului legal de răspuns către petent, în conformitate cu prevederile legale;
  30. răspunde de elaborarea şi avizarea planurilor de măsuri/acţiuni faţă de recomandările/măsurile primite în urma auditurilor/controalelor interne şi externe a activităţilor specifice, precum şi de realizarea acestora în termenele stabilite, în conformitate cu legislaţia specifică în vigoare;
  31. realizează şi alte activităţi dispuse de conducerea instituţiei, în baza legislaţiei în vigoare, în limita competenţelor specifice.

 

Relaţii suplimentare se pot obţine la adresa de corespondență: Sibiu, str. Calea Șurii Mari, nr. 21, telefon 0269-223314, 0269/223069; fax: 0269/223753 E-mail: office-sibiu@ansvsa.ro

Persoana de contact – Vidrighin Emanoil – consilier superior Compartimentul Juridic și Resurse Umane.

Afișat în data de 27 septembrie 2024 la sediul și pe pagina de internet a Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Sibiu.

 

 

Director Executiv

Dr. Țichindelean Șerban Constantin

 

 

Compartiment J.R.U.
jr. Vidrighin Emanoil